Iohana-Georgia Ștefănescu
Abstract
Prezentul articol analizează polarizarea economică din România ca una dintre principalele vulnerabilități structurale ale dezvoltării sale recente. Deși economia a înregistrat creștere în ultimii ani, beneficiile acesteia s-au concentrat în câteva regiuni urbane mari, în anumite sectoare dinamice și în jurul firmelor mari, ceea ce a accentuat decalajele regionale, urban-rural, sectoriale și sociale. Astfel, lucrarea evidențiază faptul că aceste disparități afectează accesul la oportunități economice, educație, sănătate, infrastructură și servicii publice, generând efecte negative asupra coeziunii sociale, pieței muncii, capitalului uman, dinamicii demografice și încrederii în instituții. În acest context, se susține necesitatea unor politici publice integrate, orientate spre dezvoltare teritorială echilibrată, investiții în infrastructură și capital uman, modernizarea agriculturii, sprijinirea IMM-urilor și diversificarea economică, astfel încât creșterea economică să devină mai incluzivă și sustenabilă.
Keywords: polarizare economică; decalaje regionale; capital uman; creștere economică
1. Introducere
Polarizarea economică rămâne una dintre provocările majore cu care România se confruntă, fiind înregistrate decalaje considerabile pe mai multe paliere. Deși România a cunoscut o creștere economică în ultimii ani, aceasta poate fi atribuită, în principal, doar anumitor zone urbane mari, precum București-Ilfov sau Cluj, marilor companii și câtorva sectoare economice dinamice (Guda 2025), ceea ce a adâncit diferențele dintre regiunile dezvoltate și cele rămase în urmă și a scos în evidență limitele unui sistem economic insuficient de inclusiv. Reducerea acestor decalaje este esențială nu doar pentru coeziunea socială, ci și pentru o dezvoltare economică sustenabilă și durabilă, capabilă să valorifice potențialul întregii țări.
În acest context, prezentul material își propune să analizeze principalele decalaje existente în România, cauzele acestora, efectele, iar, în final, să-și aplece atenția asupra direcțiilor de acțiune ce ar putea contribui la reducerea acestor disparități. Pentru a avea o imagine exhaustivă, materialul identifică patru arii principale în care aceste decalaje se manifestă, după cum urmează: (1) disparități regionale; (2) disparități urban – rural (intraregionale); (3) sectoriale și (4) între firme și categorii sociale. Analiza are în vedere efectele acestor disparități din mai multe perspective, urmând ca, mai apoi, să contureze mai multe direcții de politici publice care ar putea să diminueze acest clivaj și să ducă la o creștere economică sustenabilă și inclusivă pentru România.
2. Diagnosticul decalajelor
- Disparități regionale
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje regionale de la nivelul Uniunii Europene (UE), diferența cea mai mare fiind observată între regiunea București-Ilfov și restul țării. Aceste decalaje acoperă o paletă largă, de la factorul economic la aspecte precum productivitatea, capitalul uman, infrastructura, oportunitățile, accesul la servicii medicale de calitate și servicii sociale, și educația.
Regiunea București-Ilfov are un PIB pe cap de locuitor de 146 % din media UE, spre deosebire de o valoare de doar 45 % în regiunea Nord-Est (EBRD 2025), ceea ce evidențiază dimensiunea clivajului dintre capitală și alte regiuni. Zona București-Ilfov s-a dezvoltat într-un ritm rapid, devenind un un pol atractiv pentru investitori și antreprenori, dar și un important centru cultural și social la nivelul României.
Majoritatea firmelor mari existente în România sunt concentrate în București-Ilfov (Banca Mondială 2023), ceea ce generează efecte semnificative asupra dezvoltării economice a zonei. Aceste companii stimulează crearea de locuri de muncă, atrag forță de muncă înalt calificată și contribuie în mod substanțial la creșterea nivelului general de prosperitate. Totodată, aceste companii oferă locuri de muncă mai bine remunerate, stimulând astfel cererea pentru servicii și activități economice conexe. Venitul pe cap de locuitor din regiunea București-Ilfov este, de departe, cel mai ridicat din țară, fapt care reflectă nivelul superior de dezvoltare economică al acestei zone (Eurostat 2022, citat în Banca Mondială 2023, 23). Preponderența firmelor mari se traduce și într-o ofertă de angajare mult mai diversificată și mai atractivă, ceea ce contribuie la o rată de angajare mai ridicată decât în alte regiuni ale țării și la un nivel de trai mult mai bun. Datele Eurostat (2024) arată că în 2024, rata de angajare în grupa de vârstă 20-64 de ani în București-Ilfov era de 81,1%, cu puțin peste ținta UE, în timp în celelalte regiuni ale României au fost înregistrate rate semnificativ mai mici, în special în Sud-Est (62,6%) și Sud-Vest Oltenia (63,5%).
Diferențele de venituri între regiunea București-Ilfov și restul țării relevă și o populație mult mai expusă riscului de sărăcie în restul țării. Conform datelor Eurostat (2023), în anul 2023, persoanele care locuiau în regiunile-capitală ale statelor membre ale UE prezentau, în general, un risc mai redus de sărăcie sau excluziune socială comparativ cu cele din restul teritoriului național. Cea mai puternică diferență a fost înregistrată în România, unde rata națională a atins 32,0 %, față de numai 12,3 % în regiunea București-Ilfov. În același timp, regiunile Nord-Est (38.7%), Sud-Est (45.3%) și Sud-Vest Oltenia (40.5%) au înregistrat rate semnificativ mai mari chiar și decât media națională.
- Disparități urban – rural
Pe lângă disparitățile interregionale, se remarcă un clivaj considerabil și între mediul urban și cel rural. Zonele urbane mari, precum București-Ilfov sau Cluj, atrag majoritatea investițiilor, cunoscând o creștere economică rapidă, în timpo ce, la pol opus, multe dintre regiuni rurale ale României se confruntă cu subdezvoltare și izolare. În cadrul conferinței The Economist din 1 aprilie 2026, Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, afirma că, deși polarizarea rămâne o provocare, discrepanțele interregionale s-au diminuat și au devenit mai reduse decât cele intraregionale. Prin urmare, decalajele dintre mediul rural și cel urban, existente în interiorul aceleiași regiuni, rămân una dintre problemele stringente ale României.
Raportul Systematic Country Diagnostic (SCD) pentru România, al Băncii Mondiale, publicat pentru prima dată în 2018, discuta despre existența de facto a două Românii: una urbană, dinamică și conectată la lumea europeană și integrată în UE, și cea de-a doua, rurală, mai săracă, izolată și expusă unor vulnerabilități persistente. Varianta actualizată a raportului a fost publicată în 2023 și, deși recunoaște evoluțiile pozitive ale economiei românești, subliniază faptul că cele două Românii există în continuare, fiind marcate de aceleași particularități ca și în urmă cu cinci ani. Decalajul economic dintre cele două are reverberații multiple și se manifestă și în ceea ce privește dezvoltarea, oportunitățile de angajare, accesul la educație, la servicii medicale de calitate și la asistență socială, reziliența în fața dezastrelor naturale și chiar și în ceea ce privește comportamentul electoral, toate acestea fiind interconectate într-un lanț al slăbiciunilor.
Raportul SCD din 2023 subliniază faptul că, deși intervenția statului prin taxe și cheltuieli sociale contribuie la reducerea inegalității în România, nivelul acesteia rămâne în continuare ridicat în comparație cu alte state membre ale Uniunii Europene. România se confruntă cu diferențe foarte mari de venituri între mediul urban și cel rural – persoanele vârstnice care locuiesc singure, șomerii, persoanele angajate pe cont propriu și persoanele din mediul rural sunt mult mai expuse riscului de sărăcie (Banca Mondială 2023). Rata cea mai mare se sărăcie este concentrată în zonele rurale, acestea găzduind aproximativ 70% dintre persoanele sărace, iar nivelul venitului mediu pe cap de locuitor este semnificativ mai ridicat în orașe decât în sate (Banca Mondială 2023).
Decalajul urban-rural se simte și în ceea ce privește accesul la servicii publice și infrastructură. În mediul rural, accesul la apă curentă, canalizare și alte utilități de bază este mult mai redus decât în mediul urban, ceea ce afectează în mod direct calitatea vieții. Totodată, infrastructura de transport rămâne slab dezvoltată, iar conectivitatea redusă dintre regiuni limitează mobilitatea, investițiile și accesul la oportunități economice și sociale. Aceste sincope în furnizarea serviciilor publice generează, la rândul lor, diferențe majore în ceea ce privește starea de sănătate a populației. Populația din mediul rural se confruntă mai frecvent cu nevoi medicale neacoperite, iar persoanele cu venituri mici sunt mai expuse bolilor cronice și au o probabilitate mai mare de a nu beneficia de asigurare de sănătate. Provocările se simt și pe plan educațional, acolo unde decalajele teritoriale sunt de asemenea semnificative. Lipsa infrastructurii de transport adecvate zădărnicește accesul copiilor și tinerilor la educație, în absența unor mijloace de transport constante, accesibile și sigure care să faciliteze transportul către unitățile de învățământ. La acestea se adaugă posibilitățile limitate ale părinților pentru achiziționarea hainelor, încălțămintei și rechizitelor necesare, dezvăluind, astfel, limitele accesului la educație în anumite zone rurale din România. Privind în perspectivă, aceste diferențe afectează nivelul capitalului uman și, implicit, productivitatea și perspectivele de mobilitate socială ale generațiilor viitoare, lăsând aceste regiuni în urmă, izolate și vulnerabile.
O altă provocare cu care se confruntă localitățile rurale este accesul limitat la servicii financiare și la oportunitățile de dezvoltare economică. Nivelul incluziunii financiare este redus, mai ales în mediul rural, unde o parte semnificativă a populației nu are acces la conturi bancare sau la servicii financiare moderne. În același timp, diferențele dintre localități și regiuni în ceea ce privește mediul de afaceri sunt foarte mari, ceea ce favorizează concentrarea oportunităților economice în anumite centre dezvoltate, în special în București-Ilfov, și menține județele mai slab dezvoltate într-o poziție de dezavantaj.
- Disparități sectoriale
În ultimii 15 ani, creșterea economică a României s-a concentrat în câteva sectoare, în timp ce altele și-au redus semnificativ ponderea în economie (Guda 2025). Conform studiului Radiografia antreprenoriatului românesc, în perioada 2010-2024, cele mai mari pierderi au fost înregistrate de agricultură și de industria extractivă și energie. Agricultura a scăzut ca pondere de la 6% la 3%, iar industria extractivă și energia de la 30% la 17%. În schimb, cele mai mari câștiguri au venit din comerț, distribuție și HoReCa, a căror contribuție la PIB a crescut de la 12% la 21%, semn al orientării economiei spre consum. Construcțiile și tranzacțiile imobiliare au rămas un pilon important, cu o contribuție relativ stabilă de 13%-15% la PIB. IT-ul și-a dublat contribuția, de la 3.2% la 7%, iar activitățile profesionale, științifice și serviciile pentru companii au crescut de la 5% la 8%. Sectorul financiar-bancar și asigurările au rămas la un nivel redus, de 2%-3% din PIB, având însă un rol important în intermedierea capitalului.
Dinamica veniturilor companiilor confirmă aceeași tendință: cea mai mare parte a creșterii a fost concentrată în retail și distribuție, construcții, industria de mașini și echipamente, transporturi, servicii pentru întreprinderi, IT, industria alimentară și energie. În același timp, sectoarele cu profitabilitate mai ridicată sunt imobiliarele, intermedierile financiare, sănătatea, telecomunicațiile și IT-ul, în timp ce agricultura, comerțul și industria extractivă au marje mai reduse. Astfel, economia a avansat mai ales prin consum, construcții, transport și servicii, nu prin sectoarele productive tradiționale, ceea ce arată o concentrare a creșterii în domenii care nu generează întotdeauna cea mai mare valoare adăugată în economie.
În acest context, exemplul sectorului agricol este foarte relevant. Deși profitabilitatea agriculturii este scăzută, România este țara europeană cu cel mai mare număr de fermieri, aproximativ 3.5 milioane (Comisia Europeană 2026). Asttel, sectorul concentrează foarte multă forță de muncă, dar generează relativ puțină valoare adăugată, ceea ce indică o productivitate scăzută și ferme fragmentate. De altfel, Comisia Europeană notează că sectorul agricol românesc este caracterizat printr-o structură polarizată, cu un număr foarte mare de mici agricultori, dintre care mulți practică agricultura pe parcele mici de teren pentru consum propriu, și câteva mii de întreprinderi mari.
Aceste disparități sectoriale reflectă nu doar diferențe de ritm între diferitele ramuri ale economiei, ci și o alocare ineficientă a forței de muncă și a capitalului între sectoare cu productivitate foarte diferită. Reducerea acestor decalaje presupune politici orientate spre creșterea valorii adăugate, modernizarea agriculturii, stimularea inovării, cercetării și dezvoltării și crearea de alternative economice în mediul rural, astfel încât resursele să fie transferate treptat către activități mai competitive și mai profitabile.
- Disparități între firme și categorii sociale
O altă provocare cu care economia românească se confruntă este legată de diferențele între companii, în ceea ce privește dimensiunea acestora, integrarea lor în lanțurile globale de valoare și tipul de capital pe care îl au. Astfel, marile companii tind să fie mai eficiente, mai tehnologizate și să ofere salarii mai ridicate, spre deosebire de întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Acestea din urmă, se confruntă cu provocări semnificative în ceea ce privește accesul la finanțare, digitalizarea limitată, productivitatea scăzută și activitatea sectorială caracterizată printr-o valoare adăugată scăzută (RBL 2026). De asemenea, o altă linie de diviziune importantă este cea dintre firmele orientate spre export și cele care depind exclusiv de cererea internă. Primele beneficiază de integrarea în economia europeană, acces la piețe mai largi și standarde mai ridicate, ceea ce le permite să crească mai rapid și să aibă o ofertă salarială mult mai atractivă. Cele din a doua categorie sunt mai vulnerabile la fluctuațiile economiei locale și au un potențial mai redus de dezvoltare.
Aceste diferențe existente la nivelul firmelor din România se reflectă în mod direct și în modul în care arată structura socială. Se conturează astfel o diviziune între lucrătorii din sectoarele dinamice, precum IT, servicii moderne, industrie competitivă, care beneficiază de salarii mai mari, stabilitate și oportunități de dezvoltare, și lucrătorii slab calificați sau angajați în sectoare tradiționale, acolo unde veniturile sunt reduse, iar riscul de precaritate este mai ridicat. Nivelul de educație și competențele digitale sunt alte două elemente care joacă un rol esențial în accentuarea acestor disparități. Persoanele cu studii superioare și competențe adaptate economiei moderne au acces la segmentele cele mai dinamice ale pieței muncii, în timp ce persoanele cu nivel scăzut de calificare rămân captive în zone cu productivitate redusă. Astfel, aceste diferențe contribuie la adâncirea inegalităților de venit și oportunități, consolidând un model de creștere economică în care beneficiile sunt distribuite inegal între firme și între grupuri sociale. Acest proces favorizează apariția unor grupuri sociale marginalizate și accentuează clivajul dintre bogăție și sărăcie.
3. Efectele polarizării
Efectele polarizării economice sunt multiple și se manifestă atât la nivel economic, cât și pe plan social, teritorial și instituțional. În absența unor măsuri care să aibă în vedere corectarea acestor discrepanțe, efectele tind să se amplifice și să se alimenteze reciproc, ceea ce face ca decalajele existente să devină tot mai greu de redus.
În plan economic, polarizarea conduce la utilizarea ineficientă a potențialului național de dezvoltare. Atunci când creșterea economică este concentrată în câteva centre și în câteva sectoare, o parte importantă a resurselor umane și teritoriale rămâne insuficient valorificată. Anumite zone ale țării nu reușesc să contribuie pe deplin la creșterea economică, iar aceasta reduce capacitatea generală a economiei de a avansa într-un ritm sustenabil. Astfel, polarizarea nu afectează doar regiunile rămase în urmă, ci limitează performanța întregii economii.
Un alt efect important este adâncirea inegalităților de venit și de oportunități. Populația din regiunile dezvoltate și din sectoarele dinamice beneficiază de salarii mai mari, servicii publice mai bune, infrastructură dezvoltată și perspective mai bune de mobilitate. În schimb, persoanele din zonele rurale, din regiunile mai puțin dezvoltate sau din sectoarele cu productivitate scăzută se confruntă mai des cu sărăcie, excluziune socială și lipsa siguranței economice. În acest caz, polarizarea reduce șansele egale și fragmentează societatea în grupuri cu perspective de viață foarte diferite.
Polarizarea are efecte puternice și asupra pieței muncii. Ea contribuie la segmentarea acesteia între locuri de muncă bine plătite, stabile și asociate cu cerințe de competențe înalte, pe de o parte, și locuri de muncă slab remunerate, precare și cu productivitate redusă, pe de altă parte. Această segmentare accentuează diferențele dintre categoriile sociale și reduce mobilitatea profesională. În plus, firmele din zonele slab dezvoltate întâmpină dificultăți în a atrage și păstra personal calificat, ceea ce le afectează competitivitatea și perpetuează rămânerea în urmă.
În plan social, efectele se traduc prin persistența sărăciei și a excluziunii sociale, în special în mediul rural și în regiunile periferice. Accesul redus la educație, sănătate, servicii sociale, infrastructură și servicii financiare limitează capacitatea oamenilor de a-și îmbunătăți condiția economică. În acest fel, polarizarea nu este doar o problemă de distribuție a veniturilor, ci și una de acces la resurse esențiale pentru dezvoltarea umană. Copiii care cresc în comunități dezavantajate pornesc, adesea, cu șanse mai mici în viață, iar acest lucru perpetuează discrepanțele sociale.
Totodată, polarizarea are un impact direct asupra capitalului uman. În zonele slab dezvoltate, accesul mai dificil la educație de calitate, ratele abandonului școlar mai ridicate și oportunitățile limitate de formare reduc nivelul general al competențelor. Pe termen lung, acest lucru afectează productivitatea, inovarea și capacitatea economiei de a se adapta la transformările tehnologice. Se creează astfel un cerc vicios în care lipsa oportunităților reduce investiția în educație, iar lipsa educației reduce, la rândul său, oportunitățile.
Efectele polarizării se resimt și la nivel demografic și teritorial, prin depopulare, migrație și slăbirea coeziunii comunităților locale. Zonele care nu oferă locuri de muncă atractive și servicii publice adecvate pierd populație tânără și activă, iar această tendință duce la îmbătrânirea populației, la scăderea veniturilor locale și la diminuarea capacității administrative a comunităților. În ultimele trei decenii, România s-a numărat printre țările din Uniunea Europeană cu cea mai rapidă scădere demografică, pierzând 17% din populație între începutul tranziției și 2021, în principal din cauza emigrației masive din motive economice și a sporului natural negativ, iar, în ciuda unei scurte stagnări în 2022 – 2023, tendința de declin este așteptată să continue, populația putând scădea de la 19 milioane la aproximativ 16 milioane în următorii 25 de ani (Całus 2025).
Dacă privim în plan instituțional și politic, polarizarea poate genera neîncredere în instituții și tensiuni sociale. Atunci când beneficiile creșterii economice sunt percepute ca fiind distribuite inegal, iar anumite categorii sociale sau teritorii se simt excluse, încrederea în capacitatea statului de a asigura echitate și oportunități scade. Această situație poate alimenta frustrări, comportamente anti-sistem, absenteism electoral sau opțiuni politice radicale. Polarizarea economică riscă astfel să se transforme într-o polarizare socială și politică, afectând coeziunea democratică. Privind către scrutinele electorale prin care România a trecut în ultimii ani, putem observa diferențe semnificative în comportamentul votanților, atât între regiunea București-Ilfov și restul țării, în anumite cazuri, cât și între alte centre urbane mari și restul României.
Nu în ultimul rând, polarizarea afectează reziliența generală a societății. Comunitățile sărace și slab conectate sunt mai vulnerabile la șocuri economice, inflație, crize sanitare, schimbări climatice sau dezastre naturale. În lipsa unor rețele de siguranță eficiente și a unei baze economice diversificate, aceste zone reacționează mai greu la crize, se adaptează mai greu și își revin mai lent. Astfel, polarizarea devine nu doar o problemă de echitate, ci și una de securitate economică și socială.
4. Direcții de acțiune
Reducerea polarizării economice din România presupune adoptarea unei viziuni de politică publică mai ample, care să trateze decalajele existente nu ca fenomene separate, ci ca manifestări interconectate ale unui model de dezvoltare dezechilibrat. Politicile publice trebuie să urmărească extinderea accesului la oportunități economice și sociale pentru categoriile și teritoriile rămase în urmă, astfel încât creșterea economică să nu mai fie concentrată aproape exclusiv în câteva mari centre urbane, în anumite sectoare dinamice și în jurul unui număr limitat de firme mari. O astfel de abordare implică, în primul rând, o orientare mai clară a investițiilor publice către reducerea disparităților teritoriale, prin dezvoltarea infrastructurii de transport, a conectivității digitale, a rețelelor de utilități și a serviciilor publice esențiale în zonele rurale, periferice și slab dezvoltate, deoarece lipsa acestora alimentează izolarea economică și socială și limitează capacitatea acestor comunități de a atrage investiții și de a oferi locuitorilor perspective de mobilitate socială.
În același timp, diminuarea polarizării nu poate avea loc fără investiții consistente în capitalul uman, întrucât decalajele economice sunt strâns legate de decalajele educaționale. Din această perspectivă, statul român ar trebui să urmărească îmbunătățirea accesului la educație de calitate, limitarea abandonului școlar, extinderea formării profesionale și a programelor de recalificare, precum și dezvoltarea competențelor digitale și tehnice necesare unei economii moderne, pentru ca forța de muncă din regiunile mai puțin dezvoltate să poată participa mai activ la procesele de transformare economică.
În plan economic, politicile publice ar trebui să încurajeze o structură de creștere mai echilibrată, bazată nu doar pe consum, construcții sau servicii concentrate în marile centre urbane, ci și pe activități cu valoare adăugată mai mare, pe modernizarea agriculturii, pe dezvoltarea industriei prelucrătoare, a serviciilor pentru întreprinderi, a inovării și a transferului tehnologic, astfel încât economia să poată crea locuri de muncă mai productive și mai bine plătite în arii mai diversificate.
Mediul rural are nevoie nu doar de sprijin social, ci și de o strategie de dezvoltare economică, care să depășească dependența de agricultura de subzistență și să stimuleze diversificarea activităților economice, dezvoltarea lanțurilor valorice locale, accesul la finanțare, asocierea producătorilor și apariția unor întreprinderi locale capabile să genereze venituri stabile și să reducă presiunea migrației.
Totodată, reducerea polarizării necesită și o serie de politici dedicate IMM-urilor și firmelor locale, deoarece diferențele dintre acestea și companiile mari contribuie în mod direct la adâncirea discrepanțelor de venit și oportunități. Așadar, este necesar un cadru public care să sprijine accesul la creditare, digitalizarea, profesionalizarea managementului, inovarea și integrarea mai bună a acestor firme în lanțurile de aprovizionare și de export.
O strategie eficientă împotriva polarizării economice trebuie să combine dezvoltarea economică cu echitatea socială și coeziunea teritorială, pornind de la ideea că succesul României nu poate fi măsurat doar prin creșterea agregată a PIB-ului, ci și prin capacitatea statului de a transforma această creștere într-un proces mai inclusiv și mai sustenabil, din care să beneficieze nu doar centrele deja prospere, ci și comunitățile, sectoarele și grupurile sociale care au rămas până acum la marginea dezvoltării. Reducerea polarizării economice în România depinde, în mare măsură, de capacitatea aparatului de stat de a produce un proiect de țară care să aibă în vedere dezvoltarea tuturor sectoarelor supuse discuției, acestea fiind profund interconectate.
5. Concluzii
Prezentul material a avut în vedere o radiografie a polarizării economice din România, aceasta reprezentând, de altfel, una dintre vulnerabilitățile structurale majore ale României. Fenomenul ne arată că progresul economic din ultimii ani nu a fost distribuit în mod echilibrat între regiuni, între mediul urban și rural, între sectoare economice și între diferite categorii de firme și grupuri sociale. Analiza acestor decalaje evidențiază faptul că România nu se confruntă doar cu diferențe de venit, ci cu un dezechilibru mai profund, care privește accesul la oportunități, la educație, la servicii publice, la infrastructură și la condiții reale de dezvoltare. În acest sens, polarizarea nu este doar o consecință a unui model de creștere inegal, ci și un factor care poate împiedica pe termen lung modernizarea și competitivitatea întregii economii.
Reducerea acestor decalaje ar trebui să devină o prioritate centrală a politicilor publice din România. O dezvoltare sustenabilă nu poate fi construită doar pe performanța câtorva poli de creștere, ci presupune valorificarea potențialului întregului teritoriu și crearea unor condiții mai echitabile de participare economică și socială. Investițiile în infrastructură, educație, sănătate, conectivitate, modernizarea agriculturii, sprijinirea IMM-urilor și dezvoltarea economiilor locale trebuie privite ca elemente complementare ale aceleiași strategii de coeziune. Doar printr-o asemenea abordare integrată, România poate transforma creșterea economică într-un proces care să reducă vulnerabilitățile existente și să genereze prosperitate mai larg distribuită.
Bibliografie
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. 2025. Strategia de țară pentru România 2025 – 2030. https://www.ebrd.com/content/dam/ebrd_dxp/assets/pdfs/country-strategies/romania/romania-country-strategy-2025-30-romanian.pdf
Banca Mondială. 2023. Romania Systematic Country Diagnostic Update. https://documents1.worldbank.org/curated/en/099134003102323181/pdf/BOSIB0480d508207e0805908b215a1d78b8.pdf.
Całus, Kamil. 2025. “Thirty Years of Crisis: Romania’s Demographic Situation.” https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/osw-commentary/2025-03-21/thirty-years-crisis-romanias-demographic-situation.
Comisia Europeană. 2026. At a Glance: Romania’s CAP Strategic Plan. https://agriculture.ec.europa.eu/cap-my-country/cap-strategic-plans/romania_en?
Eurostat. 2025. “Labour Market Statistics at Regional Level.” https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Labour_market_statistics_at_regional_level.
Eurostat. 2024. “Risk of Poverty or Social Exclusion in Regions.” https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/ddn-20241015-1.
Fundația Romanian Business Leaders. 2026. “De la antreprenoriat de subzistență la antreprenoriat transformativ: barierele structurale ale scalării IMM-urilor din România.” https://www.rbls.ro/de-la-antreprenoriat-de-subzistenta-la-antreprenoriat-transformativ-barierele-structurale-ale-scalarii-imm-urilor-din-romania/.
Guda, Iancu. 2025. „Radiografia antreprenoriatului românesc.” https://www.rbls.ro/radiografia-antreprenoriatului-romanesc-analiza-situatii-financiare-2010-2024
Articolul O economie în două viteze: polarizarea economică din România apare prima dată în Fundația Romanian Business Leaders.