Mediul internațional trece în prezent printr-o serie de schimbări profunde și foarte diverse, care pun sub semnul întrebării, printre altele, și predictibilitatea fiscală și economică a mai multor state. Pandemia de COVID-19 a avut efecte adânci la nivel social, economic și chiar politic, acolo unde s-a tradus în accente tot mai naționaliste apărute pe scena politică a mai multor state europene. În continuarea acesteia, contextul de securitate al Europei este marcat de războiul din Ucraina, urmat de alte crize, precum cele din Orientul Mijlociu. La acestea se adaugă schimbările climatice tot mai accelerate, fragmentarea lanțurilor de aprovizionare, politicile industriale tot mai agresive ale marilor puteri și creșterea prețurilor la energie. Toate acestea conturează o policriză, adică întâlnirea, în același moment, a unor evenimente care, la prima vedere, nu au legătură între ele, dar care se suprapun și se amplifică reciproc. Ideea a fost lansată de teoreticianul francez Edgar Morin și preluată în 2016 de Jean-Claude Juncker, pe atunci președinte al Comisiei Europene, care a folosit-o pentru a descrie guvernarea Europei în vremea mai multor crize ce necesitau a fi abordate simultan: datoria Greciei, anexarea ilegală a Crimeei, primele semnale ale Brexitului și criza refugiaților din Siria, cu efecte asupra întregului continent european (1). Acest cumul pune presiune asupra populației și asupra economiei, generând, totodată, impredicitbilitate. Într-un astfel de context, mediul antreprenorial și investitorii, sunt la rândul lor, tot mai afectați, în anumite situații fiind necesară regândirea planului de afaceri și a investițiilor pe următorii ani.
Ceea ce ar trebui să reprezinte un pol de stabilitate în mijlocul acestor schimbări tot mai accelerate este calitatea guvernării și stabilitatea instituțiilor statului, care trebuie să dea dovadă de transparență, predictibilitate și profesionalism. Deși calitatea guvernării este adesea tratată ca un subiect de politică publică, separat de economie, în realitate, cele două se întrepătrund. Aspecte precum un sistem fiscal stabil, proceduri de autorizare previzibile și o administrație capabilă să absoarbă fonduri și să execute proiecte, influențează direct deciziile de investiții. Pentru un investitor, instabilitatea legislativă sau schimbările bruște de reguli se traduc în risc, ceea ce mai departe înseamnă un cost mai ridicat al capitalului. Cu cât o țară este percepută ca fiind mai impredictibilă, cu atât investitorii au așteptări pentru randamente mai mari pentru a-și compensa incertitudinea, ceea ce se reflectă în dobânzi mai mari la împrumuturile statului și, implicit, în finanțare mai scumpă pentru companii.
Relația dintre încrederea în instituții și costul finanțării este una dintre cele mai concrete. Evaluările agențiilor de rating, primele de risc din piețele de obligațiuni și deciziile fondurilor de investiții țin cont de capacitatea unui stat de a-și respecta angajamentele pe plan economic. În cazul României, această ecuație are o miză deosebită, deoarece deficitele bugetare ridicate și nevoia de consolidare fiscală pun presiune pe percepția piețelor și fac ca țara noastră să nu mai fie la fel de atractivă pentru investitori. În același timp, competiția la nivel regional devine tot mai strânsă. Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria sau țările baltice atrag aceleași categorii de capital, printre cele mai relevante numărându-se producția industrială, centrele de servicii, tehnologie și energie.
La nivel regional, România vine cu o serie de atuuri importante: o piață internă mare, o forță de muncă calificată în domenii precum IT și inginerie, o poziție geografică strategică la granița estică a Uniunii Europene și un rol tot mai important în securitatea energetică și militară a flancului estic. Cu toate acestea, avantajele sale pot fi diminuate de birocrația excesivă, infrastructura insuficient dezvoltată, capacitatea administrativă redusă și schimbările frecvente ale cadrului fiscal. Privind la exemplele de bune practici din vecinătatea noastră, țările din regiune care au reușit să atragă investiții masive au făcut-o prin consecvență și profesionalism la nivel instituțional.
Totuși, contextul geopolitic îi oferă României o fereastră de oportunitate. Reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare și tendința de nearshoring sau friendshoring readuc în atenție economiile din interiorul Uniunii Europene, apropiate de piețele occidentale. Investițiile în energie, în apărare, în infrastructură de transport și în digitalizare pot fi motoare de creștere pentru următorul deceniu. La rândul său, viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei va aduce în prim plan o serie de proiecte în care România se va putea implica. Pentru a transforma aceste oportunități în proiecte cu impact economic semnificativ, este nevoie ca România să fie pregătită din punct de vedere instituțional și administrativ pe toate palierele mai sus menționate. Sunt necesare instituții solide și predictibilitate, precum și o reziliență economică sporită, care să permită României să absoarbă șocurile externe fără pierderi majore.
Într-un mediu internațional aflat într-o continuă schimbare, România nu poate controla evoluția piețelor globale sau a tensiunilor geopolitice. Ceea ce poate face este să lucreze la calitatea propriilor instituții și la predictibilitatea regulilor. Acestea sunt, în cele din urmă, variabilele care pot aduce o contribuție la competitivitatea României și o pot face mai atractivă pentru investitori.
(1) www.weforum.org/stories/health-and-healthcare-systems/polycrisis-adam-tooze-historian-explains
Articolul Buna guvernare, avantajul competitiv al României apare prima dată în Fundația Romanian Business Leaders.